Man-of-Steel_01Nume film (RO): Man of Steel : Eroul

Regie: Zack Snyder

Scenariu: David S. Goyer , Christopher Nolan

By Flavius

Primul film pe care l-am văzut care să abordeze ideea de supererou a fost “Superman”; mă refer la filmul ecranizat în 1978, sub direcția lui Richard Donner. Îmi amintesc că l-am văzut la vârsta de opt ani, adică exact acum douăzeci și șapte de ani. Este una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele și vă rog să mă credeți că am fost binecuvântat cu o viață frumoasă și plină de amintiri minunate. Toata viața mea am fost atras de eroic, de capacitatea umană de a face bine, de a ajuta semenii. La fel, toată viața mea am fost dezgustat și dezamăgit de incredibila capacitate umană pentru distrugere, pentru latența cu care uneori ne permitem să cădem în autosuficiență și în sentimente autodistructive.

Pe atunci, Superman reușea să exprime pentru prima dată toate aceste sentimente, care în mintea mea de copil se găseau într-o formă neclară și încă neconștientizată. Am fost vrăjit cu totul de fiecare secundă și practic, la capătul filmului, am devenit un împătimit al tuturor formelor de media. Fără să știu, deveneam dornic să descopăr toate formele de exprimare ale acelor trăiri și căutări. Pentru mine, primul film Superman a fost un event horizon, un element component al mitului meu personal, o etapă din conștientizarea celor mai definitorii caracteristici și conflicte interioare ale mele. Mulți ani și multe filme, comics, cărți, muzică și jocuri mai târziu, și deja filmele cu supereroi au devenit un gen în sine. Pentru mine însă, Superman va rămâne întotdeauna primul, unicul, regele.

Man-Of-Steel-Henry-Cavill-Kal_El-3Încă de la primele vești despre producția lui “Man of Steel” am intrat în stare de anticipație, de așteptare. Cu toții știm cât de chinuitoare este așteptarea. Superman a trecut deja prin numeroase ecranizări, internetul este plin de poze sugestive, ce sumarizează evoluția personajului în film și televiziune. De la “Superman Returns” din 2006, care a fost în opinia mea un film tribut, tensiunea a crescut cu fiecare an în rândul fanilor dedicați.

Sub direcția lui Zack Snyder, cunoscut pentru filme de succes precum “300” și “Watchmen”, dar și pentru filme controversate precum “Sucker Punch”, cu un scenariu de David Goyer, și produs și supervizat de Christopher Nolan  (seria “The Dark Knight”, “Inception”), “Man of Steel”  este poate cel mai așteptat film al anului. Expectativele fanilor documentați sunt uriașe, presiunea a fost foarte mare pe umerii celor ce și-au asumat răspunderea de a relansa mitul Superman. Mai ales că filmul vrea să fie începutul unei serii de filme menite să construiască introducerea la “Justice League”.

Henry Cavill joacă rolul lui Kal-El (aka Superman, Clark Kent), în timp ce Amy Adams joacă rolul lui Lois Lane, iar Michael Shannon preia rolul generalului Zod. În film apar însă și nume mari, precum Russel Crowe (Jor-EL), Kevin Costner (Jonathan Kent), Diane Lane (Martha Kent) și Laurence Fishburne (Perry White). Pentru un film în care totul se învârte de fapt în jurul rolului principal, “Man of Steel” pare însă să reușească mai ales în privința personajelor secundare. Știu, știu, fraza anterioară sună ușor comic, însă am avut de multe ori impresia că filmul încearcă uneori să-l definească pe Kal-El prin prisma felului în care este văzut de ceilalți. Este din punctul meu de vedere un detaliu interesant, mai ales pentru faptul că filmul dorește să reconstruiască mitul de la zero. Cavill joacă foarte bine rolul lui Kal-El, reușind să exprime caracteristicile principale ale personajului cu puține cuvinte. Am rămas la concluzia că scenariul a fost foarte zgârcit cu personajul principal, rația dintre timp de ecran și dialoguri fiind una ușor dezechilibrată. Cu toate astea, nu am ce să-i reproșez. În opinia mea, au găsit actorul perfect pentru rol, Cavill fiind primul care reușește să redea imaginea lui Superman așa cum a fost construit în comics. Deși primul film rămâne iconic (Christopher Reeve îmi va rămâne în inimă pe veci), la capătul lui “Man of Steel” eram într-o stare de euforie cum greu îmi este să descriu. În sfârșit, au găsit actorul care să-l joace pe Superman în toată complexitatea lui: drept, cu un puternic simț al onoarei, ferm și echilibrat, incredibil de conștient de propriile puteri și de fragilitatea rasei care l-a adoptat, asumându-și rolul de erou pentru umanitate cu răbdare, înțelegere și toleranță. Am lăsat ultima caracteristică pentru final: împarte dreptatea cu o uimitoare reticență față de violență. Așezați toate elementele de mai sus pe o balanță constantă între geneza lui non-pământeană și natura lui umană, într-un lung drum către asumarea identității și aveți o idee completă.images

Nu pot să le reproșez absolut nimic nici celorlalte roluri din film. Amy Adams este o Lois Lane oarecum actualizată, se insistă mult mai mult pe imaginea de reporter în mijlocul pericolului, femeia puternică și capabilă. Nici aspectul sentimental al afecțiunii ei contemplative, adoratoare, nu lipsește. Nu înțeleg de ce unii critici au considerat că a avut un joc slab. Costner face și el un rol foarte bun, deși dintre actorii secundari primește cel mai puțin timp de ecran, iar frumoasa Diane Lane întrupează excelent rolul Marthei. De departe însă, cele mai bune roluri secundare le aparțin lui Michael Shannon și lui Russel Crowe. Shannon a fost alegerea perfectă pentru rolul generalului Zod. Fiecare secvență în care apare, fiecare linie de dialog este exprimată exact așa cum aș fi vrut să văd. Rar mi se întâmplă să văd un personaj “negativ” jucat atât de bine. În primul rând, pentru că reușește să exprime determinarea și un puternic sentiment de datorie, amândouă fiind două caracteristici predestinate lui Zod prin scopul pentru care fusese creat: protejarea Krypton-ului. Russel Crowe reușește cel mai bun Jor-El de până acum. Omul de știință, filozoful, dar mai ales tatăl, toate aceste aspecte sunt redate perfect de expresivitatea lui Crowe, iar câteva din replicile lui vă vor rămâne în minte cu siguranță.

Efectele speciale sunt foarte bine realizate, deși uneori poate prea abundente de detaliu și ușor repetitive.  Este adevărat că filmul nu aduce nimic nou în acest domeniu, și este deasemenea adevărat că se insistă prea mult pe explozii și demolări de clădiri, însă din punct de vedere calitativ, grafica și luminile, calitatea unghiurilor de filmare și secvențialitatea cadrelor – toate sunt foarte bine realizate în “Man of Steel”. Începând cu primele imagini de pe Krypton și sfârșind cu ultimele cadre din duelul final, imaginile reușeșc să redea foarte bine magnitudinea conflictului și mai ales, efectele asupra mediului.

Cât despre muzică, să spunem doar că nu-mi mai amintesc de câte ori am avut fiori. Hans Zimmer a ales să compună o coloană sonoră cu totul nouă, fără niciun fel de împrumuturi din deja celebrul marș al lui Superman. Identitatea muzicală a filmului, ce oricum ne așteptam să devină trilogie, este foarte importantă, iar Zimmer a fost conștient de acest fapt. Interesant este că a optat pentru o formulă ce nu insistă prea mult pe aspectul uman și nici nu și-a dorit să comporte cadențe subtile. Corul celtic și percuția bombastică, crescendo-uri și arcuri tonale, toate se mulează pe imagini și continuă una din cealaltă, într-o simfonie constantă. Este drept, Zimmer insistă poate prea mult pe efecte bubuitoare, iar asta, în contrapartea unor scene suprasolicitate de efecte speciale, tinde să cadă în excesiv. Într-un fel, Zimmer nu a reușit să exprime sonor bunătatea și candoarea din personalitatea lui Superman. Totuși, rezultatul final este foarte bun, culminând din punctul meu de vedere cu “Flight”.

Singurul punct slab al filmului (și aici din păcate mă aliniez la concluzia altor critici), este cadența. Succesiunea scenariului și a regiei este una aritmică, fapt la care unii se vor adapta mai greu. Pentru mine, suma tuturor reușitelor este una zdrobitor superioară acestei nereușite însă.

Și astfel, ajungem la concluzie:

“Man of Steel” este tot ce am sperat. Am așteptat acest film cu mare nerăbdare și mi-am dorit în primul rând să nu eșueze. În al doilea rând, mi-am permis să-mi doresc un film în care să recunosc evoluția pe care Superman a avut-o în cultura media. Au trecut prea mulți ani de la primul film, pentru ca să mai pot gusta un tribut sau un remake pe aceleași note. S-au așternut prea multe pagini de comics de calitate, prea multe ore de animații excelente, pentru ca acum să primim un Superman incomplet definit, lacunar. Mi-am permis să sper că voi primi un Superman complex, cu o origine bine definită. Nici nu mă miră că filmul este ușor controversat, gândiți-vă doar câte generații au trecut de la prima ecranizare și câte expectative diferite existau înainte să fie în sfârșit pus pe ecranul cinematografic. Unii și-au dorit Superman-ul taților noștrii. Eu mi-am dorit Superman-ul nostru, al celor care știm prea multe despre istoria lui ca să acceptăm mai puțin. Abia aștept să-l revăd.

Mulțumesc pe această cale Mediapro pentru o organizare excelentă a avanpremierei.